PANDECTELE ROMANE NR.4/2006

PROBLEME JURIDICE PRIVIND ABUZURILE SAVARSITE

ASUPRA MINORILOR ÎN INTERNET

- Partea a II-a -

Dr. Horatiu Dan Dumitru

 

5. Masuri active de impunere a legii

Cu certitudine, combaterea abuzurilor savârsite asupra minorilor în Internet este cel mai eficient realizata prin intermediul actiunilor desfasurate de organele de politie, în urma unor etape premergatoare de cercetare atenta si îndelungata a mediilor electronice, de evaluare a pericolelor concrete si de identificare a faptuitorilor. Nu de putine ori, ca un efect al absentei frontierelor nationale la nivelul Internetului, asemenea masuri sunt desfasurate, în cooperare, de autoritati politienesti din mai multe state.

Daca la mijlocul anilor ‘90 din secolul trecut, actiunile politiei în acest domeniu surprindeau adesea prin amatorism si interventii aleatorii, lipsite de diferentieri în tratarea circumstantelor reale si personale, si insuficient pregatite - ceea ce, in multe cazuri, a dus la regretabile erori judiciare[1] -, în prezent, se poate constata o profesionalizare a celor implicati, nu doar datorita specializarii în tehnologia informatiilor si dezvoltarii mijloacelor tehnice de investigare, dar si prin recursul la analize criminologice de profunzime ale fenomenului de cybercrime, pentru a putea percepe mai corect resorturile psiho-sociale ale acestui tip de criminalitate, factorii obiectivi si subiectivi care îl însotesc, precum si pentru a opera nuantari apte sa orienteze demersul represiv pe terenul legalitatii si al protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor.

5.1. Aspecte criminologice

5.1.1. Orice demers al organelor de politie îndreptat împotriva celor care perpetueaza formele de abuz asupra minorilor în Internet nu poate ignora trasaturile de natura criminologica ale acestor manifestari infractionale.

În ultimii zece ani, beneficiind de coordonatele oferite de cazuistica tot mai bogata a dosarelor penale, s-a produs o literatura de specialitate extrem de utila, cu sprijinul careia au putut fi profilate modele infractionale si categorii de faptuitori. În sens invers, studiile de criminologie a Internetului au contribuit într-o masura substantiala la elaborarea cadrului juridic de combatere a pornografiei infantile in mediile electronice. Pe aceasta baza, autoritatile îsi pot acum fixa mai corect tintele, atât în privinta posibililor faptuitori, cât si în legatura cu materialele ilegale sau potential ilegale.

A devenit un truism constatarea conform careia Internetul, prin caracterul sau anarhic si neguvernabil, ofera o deschidere deloc neglijabila actelor ilicite îndreptate împotriva unei categorii sigure de victime care sunt minorii. Daca ne-am obisnuit sa afirmam ca acestia sunt relativ bine protejati de lege în mediul real, datorita existentei unui sistem juridic si institutional tot mai extins, nu acelasi lucru se poate afirma în legatura cu pericolele ce ameninta minorii în teritoriul cibernetic. Cu toate acestea, sub un alt aspect, cele doua medii nu trebuie separate artificial. Astfel, spre pilda, pornografia infantila diseminata în Internet este produsa, în principal, ca urmare a formelor de abuz fizic exercitat asupra minorilor în lumea reala, acestia fiind atrasi în locuri în care sunt lipsiti de ocrotire si supusi exploatarii sexuale, inclusiv în forma fotografierii si filmarii lor în ipostaze sexual explicite. Consumarea acestor abuzuri în mediul real indica, pâna la urma, vulnerabilitatea sistemului juridic si insitutional existent. Daca avem în vedere ca pornografia infantila creata exclusiv prin mijloace electronice (asa-numitele "pseudo-fotografii”[2]) detine o pondere destul de redusa în sfera infractionalitatii informatice orientata împotriva minorilor, înseamna ca fortificarea masurilor de combatere si descurajare a exploatarii sexuale la care sunt expusi acestia în zona extra-electronica reprezinta cea mai eficienta strategie de reprimare a pedofiliei.

5.1.2. Dar ce anume genereaza pornografia infantila? Complexitatea problemei în sine, ca de altfel si dificultatea adecvarii regimului penal sanctionator la amploarea fenomenului, atât online, cât si offline, au determinat o diversitate de opinii în rândul specialistilor, fie ca vorbim despre psihologi, sociologi, criminologi sau juristi.

În anul 2003, Ethel Quayle si Max Taylor, profesori de psihologie la University College din Cork/Irlanda au atras atentia printr-o lucrare de referinta în care asociau pornografia juvenila mediata electronic cu fenomenul comportamental al dependentei de Internet.[3] Raportându-se la cercetari anterioare ce au pus în lumina faptul ca nu abundenta pornografiei online, în general, determina nevoia interactiunii cu pornografia orientata asupra minorilor, ci realitatea ca utilizatorii beneficiaza, datorita tehnologiei informatiei, de accesul la continuturi alta data aproape imposibil de procurat,[4] cei doi specialisti au conturat un model original al utilizarii problematice a Internetului, în contextul focalizarii asupra pornografiei infantile. Intervievarea unor persoane condamnate pentru pornografie infantila a evidentiat existenta unor factori criminogeni originari, cum ar fi experiente sexuale premature, un grad scazut de socializare în perioada adolescentei, un anumit interes sexual pentru copii, nu neaparat legat de abuzuri savârsite asupra minorilor, precum si insatisfactii cu privire la relatiile interpersonale trecute sau prezente. Acesti factori s-au suprapus cu posibilitatea utilizarii lesnicioase a Internetului si constientizarea facilitatilor oferite de acesta, îndeosebi anonimitatea, dezinhibarea, potentarea fanteziilor. Pe acest fond, faptuitorul tinde sa dezvolte o cunoastere mai profunda a tehnologiilor informatiei, sa utilizeze tehnici de navigare adesea sofisticate, sa foloseasca parole si mijloace de deghizare electronica, si sa adere la diverse comunitati virtuale. În acest punct, se ajunge la escaladarea folosirii problematice a Internetului, datorita interventiei suplimentare a unor factori cum sunt amplificarea fantasmelor sexuale, acceptarea riscurilor, reducerea contactelor sociale offline, recursul la modalitati de validare si normalizare a comportamentului dizarmonic în Internet, angajarea în practici licite (procurarea de pornografie adulta sau interactiuni cu adulti în camere de conversatie pe teme sexuale). Toate aceste elemente cumulate conduc, treptat, la asumarea unei conduite ilicite în forma producerii, detinerii sau raspândirii de pornografie infantila, a grooming-ului si chiar a abuzului fizic, în special daca persoana respectiva are acces la sau se gaseste în proximitatea unui mediu care favorizeaza contactul nemijlocit cu minori.[5]

Particularitati ale conduitei ilegale vizeaza meticulozitatea pâna la pedanterie în organizarea si catalogarea colectiei acumulate în timp, continua cautare de imagini, teme si fantezii noi, ceea ce duce, in cele mai multe cazuri, la renuntarea rasfoirii materialelor „învechite” din colectie, extinderea cercului de apartenenta la comunitati virtuale ai caror membri aveau preocupari identice. Mai mult, prezenta în cadrul acestor comunitati impune confruntarea cu ceilalti pentru obtinerea unui status de superioritate, masurabil în functie de dimensiunile colectiei fiecaruia si de capacitatea de a fi „la zi” cu „noutatile” sau cu „imaginile rare.” În aceste conditii, imaginatia sexuala scapa oricarei cenzuri interioare si pare sa se auto-reproduca si sa se manifeste într-o succesiune nesfârsita de trebuinte si impulsuri specifice, a caror satisfacere nu poate fi refuzata.

Într-o alta lucrare, profesorul Max Taylor subliniaza ca relatia dintre interesul sexual al adultilor pentru copii si pornografia juvenila este complexa si insuficient înteleasa. Datele empirice consemneaza, de exemplu, ca nu toti cei care au fost condamnati pentru infractiuni sexuale împotriva minorilor manifesta un interes special pentru pornografia orientata asupra copiilor. Invers, persoane fara cazier judiciar si care nu sunt atasate sexual de minori prezinta, totusi, anumite afinitati pentru colectionarea de imagini de pedofilie. Totodata, nici relatia dintre cei care aduna asemenea materiale si abuzurile sexuale savârsite asupra copiilor nu este limpede. De asemenea, exista de multe ori o deosebire între cel care fotografiaza sau filmeaza abuzul fizic asupra minorului si  colectionarul care poate sa nu fie implicat în acest proces.

Pe baza cercetarilor întreprinse de-a lungul anilor, profesorul Taylor a identificat urmatoarele tipuri de persoane interesate în pornografia infantila:

1.      colectionarii care detin baze de date uriase, clasificate meticulos pe multiple arii tematice;

2.      producatorii care participa inclusiv la savârsirea de abuzuri sexuale. Imaginile si filmele pe care le produc cu aceasta ocazie sunt apoi diseminate în Internet. Pot detine, la rândul lor, colectii de imagini si filme;

3.      persoane cu interese sexuale diverse, care nu se concentreaza, în mod particular, asupra minorilor;

4.      persoane care actioneaza din curiozitate, descarcând un volum redus de imagini si filme din Internet;

5.      persoanele care îsi manifesta, în mod ostentativ, dreptul la libera exprimare. Descarcarea oricarui tip de pornografie de catre acesti indivizi este facuta exclusiv în scopul de a-si clama libertatea;

6.      persoanele care dezvolta pagini web si care vând CD-ROM-uri cu pornografie infantila, actionând ca intermediari, fara sa fie implicati în productia materialelor si în abuzul asupra minorilor.[6]

Pornind de la aceasta clasificare, se pot contura profiluri variate si în functie de alte criterii.

De exemplu, pot exista colectionari, producatori sau curiosi interesati doar de pornografia sau erotica infantila ce înfatiseaza minori cu vârste cuprinse între 12 si 18 ani, fiind complet detasati de formele abominabile care expun copii de 2-3 ani. Apoi, putem vorbi despre persoane care au aceste preocupari în mod permanent, ocazional sau în perioade de timp sensibil distantate între ele. De asemenea, poate conta si modul în care persoana respectiva întelege sau nu sa îsi ascunda activitatea, fie în ceea ce priveste navigarea în Internet, sau modul de stocare a materialelor pornografice. Uneori, persoanele care abuzeaza direct de copii si îsi reproduc actiunile pe înregistrari foto sau video înteleg sa foloseasca materialul astfel obtinut pentru a-i santaja pe minorii în cauza. O alta categorie recurge la reproduceri pentru a le comercializa ulterior prin Internet. Este demn de mentionat faptul ca în cazul unui site care prezenta o asemenea oferta, si care a fost închis de politia americana în 1998, veniturile lunare rezultate din abonamentele utilizatorilor atingeau aproape 1,5 milioane USD. [7]

5.1.3. În fine, continutul propriu-zis al imaginilor si filmelor este în cea mai mare masura relevant din perspectiva criminologica. De fapt, este vorba despre o arie extrem de larga de continuturi, ce exprima, în ultima instanta, fanteziile si optiunile sexuale ale celor în cauza.[8] Continutul este cel care evoca sau nu un comportament sexual explicit al minorilor, element în functie de care ne putem gasim în prezenta unei infractiuni. Daca în practica se vor întâlni cazurile unor colectii de anvergura axate, spre exemplu, pe imaginile de nudism, nu va fi incidenta legea penala, cât timp nu este decelabil comportamentul sexual explicit al unui minor. Totusi, chiar daca scapa legii penale, aceasta conduita (analizata în toata complexitatea ei) este de natura sa indice un potential comportament deviant care poate merge, în functie de un context determinat, pâna la savârsirea de abuzuri sexuale asupra minorilor.[9]

Profesorul Taylor insista asupra necesitatii ca, în procesul de investigare a infractiunilor, imaginile si filmele sa fie examinate cu cea mai mare atentie, atât sub aspectul strict al continutului, cât si din perspectiva sursei acestora. Elementele secundare din imagini pot furniza informatii în legatura cu locul, timpul si contextul în care a fost produs continutul respectiv, cu persoanele care au participat la crearea acestuia, dar si cu privire la elemente de ordin psihologic ce ar putea rezulta din analiza imaginilor.

Proiectul COPINE din Irlanda, care are ca obiect studiul comportamentului deviant asociat pornografiei infantile, realizeaza, în comparatie cu criteriile destul de rigide fixate de lege si de practica judecatoreasca, o clasificare mai ampla a categoriilor de imagini, în scopul de a sonda mai precis perspectiva psihologica a faptuitorilor, existenta efectiva a abuzului savârsit asupra copilului, precum si gradul de pericol al abuzului. Astfel, pe o scara de la 1 la 10 (unde nivelul 10 reprezinta forma maxima de abuz) autorii studiului identifica urmatoarele genuri de imagini: indicativ-neutre, nudism, erotografie, poza, poza erotica, poza erotica explicita, activitate sexual explicita, violenta, violenta grava, sadism/bestialitate.[10] Dincolo de utilitatea clasificarii în privinta evaluarii impulsurilor psihice ale faptuitorilor, aceasta varianta taxonomica ni se pare importanta si pentru efortul practicii judiciare penale de a realiza o mai corecta încadrare juridica si o individualizare adecvata a pedepsei, dar si în contextul în care s-ar aprecia ca este necesara o modificare a legislatiei, în sensul cuprinderii si sanctionarii unor grade „intermediare” de pericol social care, actualmente, sunt lasate fie la aprecierea prea larga a organelor de ancheta sau a instantelor, fie nu sunt luate în considerare, în suficienta masura.

5.1.4. Cu toate acestea, clasificarile de mai sus nu pot rezolva, ele singure, problemele de calificare juridica si de întelgere a modelelor comportamentale deviante din aria pornografiei orientata spre minori. Ca o completare necesara a cadrului cercetarii, specialistii au ajuns sa examineze tot mai frecvent problematica imaginilor înfatisând copii, carora colectionarul (sau, pur si simplu, privitorul) întelege sa le atribuie conotatii sexuale. În aceste situatii, calificarea juridica este mult mai anevoioasa, tocmai datorita implicarii resorturilor de natura subiectiva ale persoanei. În plus, în procesul de calificare se pot interfera si o serie de factori obiectivi apti sa modifice calitativ natura unei imagini din perspectiva raspunderii penale. Exista, prin urmare, elemente de ordin subiectiv si obiectiv a caror pondere poate conta în economia unei cauze concrete, dar care, în aceeasi masura, ar putea determina o repunere în discutie a cadrului legal existent în materie.

În articolul publicat sub egida Institutului Australian de Criminologie, Tony Krone evoca o speta controversata, solutionata de instantele australiene (P. v. South Australia Police/1994/75 A Crim R 480). Rechizitoriul privea existenta unei înregistrari video efectuata cu o camera ascunsa, pe durata a 11 ore, într-o toaleta publica. Imaginile video au surprins, cu aceasta ocazie, mai multi baieti cu vârste de pâna la 16 ani. În apel, instanta l-a achitat pe inculpat cu privire la fapta de detinere de pornografie infantila, luând în calcul un element cantitativ, si anume faptul ca din cele 11 ore, doar aproximativ 20 de minute contineau imaginile unor minori. În plus, la data pronuntarii, judecatorii nu au acordat nici o relevanta contextului în care a fost realizat materialul video. Acesta din urma este un aspect important, deoarece, ulterior, legea penala australiana s-a modificat, impunând instantelor sa tina seama de împrejurarile în care sunt realizate imagini fotografice sau filmate orientate asupra minorilor, pentru a stabili încadrarea juridica a faptei. Pe acest temei, imaginile pot dobândi caracter pornografic, în  functie de anumite circumstante obiective în care au fost create, instantele trebuind sa determine:

-         daca a fost vorba despre o intruziune în sfera intima a copilului;

-         daca asupra acestuia s-au exercitat constrângeri;

-         daca minorul s-a aflat sub influenta drogurilor, ori daca era în stare de inconstienta.

Dintr-o alta perspectiva, Tony Krone insista asupra faptului ca pozele sau filmele înfatisând copii pot fi privite în maniere diferite, în functie de persoana direct implicata. În acest punct intervin accentele subiective ale privitorului, de sexualizare a imaginii. Spre exemplu, fotografia unui minor dintr-un catalog de moda vestimentara poate parea obisnuita în ochii unei persoane, în timp ce o alta i-ar putea conferi un caracter erotic. Se pune întrebarea, în acest din urma caz, cum poate fi calificat (si daca realmente trebuie calificat) faptul detinerii unei colectii foarte mari de asemenea imagini, a caror sugestie sexuala este impusa de colectionar însusi? Ce se întampla daca în aceasta colectie se regasesc si imagini ale unor minori abuzati sexual? Un anumit raspuns la aceste probleme a fost dat în speta Regina v. Oliver, solutionata de instantele britanice, prilej cu care s-a retinut ca în determinarea caracterului pornografic al unor imagini pot fi avute în vedere aspecte obiective, precum volumul colectiei, contextul si organizarea (clasificarea tematica) acesteia. Totusi, elementul subiectiv constând în felul în care colectionarul întelege sa priveasca imaginile ar putea fi cu greu apreciat si, în orice caz, nu ar fi de conceput disocierea sa de elementele obiective existente în cauza, nemaivorbind de problemele ce pot aparea datorita neacoperirii, de catre norma penala, a unor situatii de acest gen.

În abordarea criminologica promovata de Tony Krone este evidentiat, în acelasi timp, riscul ca sexualizarea mentala a imaginilor ce expun minori sa se dezvolte si ca un efect al dezbaterii publice tot mai largi asupra pornografiei infantile.[11] Cu alte cuvinte, exista posibilitatea ca nu doar potentiali infractori, dar si segmente extinse ale publicului sa aiba tendinta de a încarca sexual imagini dintre cele mai comune (reclame publicitare, spectacole sau manifestari sportive ce implica minori) tocmai datorita persistentei acestei teme pe agenda publica, precum si a constientizarii amenintarilor la adresa copiilor. Fara a obiecta asupra necesitatii de a continua aceste dezbateri, tocmai în scopul identificarii celor mai eficiente instrumente juridice si extra-juridice de combatere a pornografiei infantile, consideram ca accentele necontrolate (mai ales cele de natura pur militanta, detasate de planul discutiilor de stricta specialitate) au aptitudinea de a impune suprasensibilizari si opinii extreme care, în anumite conditii, pot influenta demersurile legislative subsumate adoptarii cadrului juridic sanctionator, precum si orientarea organelor penale în solutionarea cauzelor de acest gen. Un exemplu ilustrativ este reprezentat de o reclama publicitara a firmei Calvin Klein, care a fost retrasa, în anul 2000, ca urmare a protestului unor organizatii neguvernamentale de protectie a copilului, întrucât înfatisa doi baieti pre-adolescenti, în lenjerie de corp, sarind pe o canapea.

Este, la un anumit nivel, expresia cea mai putin dezirabila a exagerarii unei tematici reale si sensibile, dar care ajunge, pe acest fond, sa aiba consecinte problematice în redesenarea, fara discernamânt, a limitelor libertatii de exprimare. Reprezentantii militantismului din acest domeniu ezita sa recurga la propuneri concrete de amendare a legislatiei existente, pentru a se acoperi si comportamentul sexual implicit al minorilor în norma penala incriminatoare, deoarece stiu cât de vulnerabila este pozitia lor din perspectiva protectiei libertatii de exprimare si cât de puternica este opozitia unei importante parti a publicului la un astfel de demers. În schimb, opteaza pentru mentinerea, la o intensitate înalta, a criticii si a protestelor publice împotriva unor imagini de tipul celor de la Calvin Klein  dincolo de argumentari juridice serioase - , ceea ce ajunge sa aiba un efect pervers asupra aplicarii legislatiei existente, dând nastere, în practica, la interpretari dincolo de limita avuta în vedere de legiuitor. Toate acestea determina, în ultima instanta, o accentuata incertitudine legislativa, iar, în planul Internetului, o sensibila insecurizare a furnizorilor si utilizatorilor de servicii.

5.1.5. Revenind la aspectele de ordin obiectiv ce pot contribui la efectul sexualizarii imaginilor, ni se par relevante constatarile din practica îndelungata a FBI-ului în privinta colectiilor de fotografii si filme gasite asupra unor faptuitori.[12]Acesta colectii se caracterizeaza prin aceea ca:

- indica efortul considerabil - financiar si de timp - investit de faptuitor, pentru a le organiza si dezvolta;

- înregistreaza cresteri exponentiale, pe masura ce proprietarul lor constata ca au aparut în mediul electronic imagini inedite pentru care simte o nevoie acuta de a le procura;

- sunt depozitate pe computer, tocmai datorita capacitatii acestuia de a oferi tehnici avansate de arhivare si clasificare;

- sunt transferate pe alte suporturi electronice, datorita diligentei faptuitorului de a nu fi descoperite de altii;

- nu sunt aproape niciodata distruse de catre colectionari;

- fac obiectul unor schimburi frecvente între colectionari.

            Trasaturile de mai sus vizeaza exclusiv pornografia juvenila, dar apreciem ca ele ar putea fi sugestive si în cazul colectiilor de erotica infantila, indicând un potential criminogen, chiar daca discutiile asupra incriminarii acestei a doua categorii de materiale continua sa creeze controverse.[13]

            5.1.6. O concluzie la cele scrise în cadrul acestei subdiviziuni a studiului nostru poate fi aceea ca solutiile legislative, actiunile organelor de impunere a legii, precum si practica instantelor judecatoresti pot si trebuie sa valorifice într-un grad mai ridicat rezultatele lucrarilor criminologice. Efortul de adecvare a reactiei societatii la fenomenul analizat nu poate face abstractie de tipologia diversa a comportamentelor ilicite si a persoanelor care le reproduc. Aceasta, cel putin pentru necesitatea de a trata în mod diferentiat categorii de faptuitori care se deosebesc între ei printr-o multitudine de caracteristici.

În afara acestui imperativ, se impune moderarea impulsurilor de penalizare a utilizatorilor Internetului, prin incriminarea precisa a fapelor generatoare de pericole pentru minori în mediul online, evitarea mentinerii incertitudinii asupra caracterului licit sau ilicit al numeroaselor genuri de continuturi erotografice, si continuarea dezbaterilor privind trasarea rezonabila a limitelor libertatii de exprimare în spatiul virtual.

Totodata, perceperea, acceptarea, delimitarea si tratarea diferentiata a nuantelor trebuie sa orienteze orice demers de specialitate care se vrea serios si eficace. Raportându-ne din nou la produsele cercetarii criminologice, rezulta ca interesul sexual al adultilor pentru copii în mediul electronic se concretizeaza în activitati ilegale, dar si în conduite îngaduite de lege. Pornografia infantila se situeaza în afara legii, dar construirea fanteziilor implicând minori, pe cât de inacceptabila ar putea parea din perspectiva morala si sociala, nu poate fi incriminata, cât timp aceste (sub)produse ale mentalului nu ajung sa se exprime în maniere periculoase. În masura în care societatea ar percepe în aceasta privinta necesitatea unei interventii legislative, ea trebuie sa opereze cu nuante si trepte de pericol social, luând în calcul distanta obiectiva ce poate separa, la un moment dat, gânduri neexprimate în planul realitatii, pe de o parte, de modalitatile prin care ele s-ar putea exterioriza, pe de alta parte.

 

5.2. Capcanele din Internet

 

            Mentinându-ne în aria temelor generatoare de controverse, vom aborda în cele ce urmeaza un subiect care se leaga în mare masura de succesul actiunilor politienesti online. Aparte de avansul tehnologic în materie de investigatii, care contribuie în mod decisiv la descoperirea si reprimarea infractiunilor de pornografie infantila în teritoriul virtual, organele penale nu ezita sa faca uz de tactici a caror legitimitate si chiar legalitate pot fi puse în discutie.

            În practica anglo-saxona, fenomenul asupra caruia intentionam sa ne oprim se numeste Entrapment, dar, actualmente, nu mai este folosit doar de anchetatorii din S.U.A si Marea Britanie. Este vorba despre un mijloc de inducere în eroare a faptuitorilor, menit sa le provoace comportamentul infractional în forme apte sa duca, în final, la arestarea lor. În acest caz, anonimitatea nu mai constituie un avantaj doar pentru faptuitor, devenind o facilitate de care profita si anchetatorul care actioneaza online, pentru a nu putea fi identificat de interlocutorii sai.

            Din perspectiva faptuitorului retinut si judecat în contextul utilizarii acestei tactici, Entrapment-ul constituie un mijloc de aparare în instanta mai exact, o cauza ce înlatura caracterul penal al faptei -, bazat pe ideea ca nesocotirea legii s-a produs exclusiv ca efect al incitarii (instigarii) realizate de politie. Pentru ca apararea sa aiba succes, este nevoie ca inculpatul sa probeze ca, în absenta actiunii dolozive a politiei, el nu ar fi savârsit fapta. Totusi, în cazul persoanelor predispuse sa comita asemenea infractiuni, furnizarea oportunitatii de a comite o infractiune nu este considerata Entrapment.[14]

            În martie 2006, practica judecatoreasca elvetiana a fost confruntata cu o cauza adusa în fata instantei ca urmare a unei actiuni de incitare politieneasca a faptuitorului. În speta, politia a actionat sub acoperire într-un chat-room, determinându-l pe unul dintre participanti sa vina la o întâlnire cu un pretins minor. A urmat arestarea si perchezitia domiciliara, prilej cu care anchetatorii au identificat circa 100 de imagini de pornografie infantila, stocate pe computerul faptuitorului. Instanta penala a considerat ca, sub aspectul "tentativei neconsumate de a avea raporturi sexuale cu un minor”, inculpatul se bucura de circumstante atenuante, deoarece conduita sa a fost determinata nemijlocit de politistii care au actionat sub acoperire.[15]

            În doctrina exista doua perspective opuse în ceea ce priveste admisibilitatea acestei tactici de combatere a infractionalitatii în mediul virtual. Una dintre orientari considera demersurile de acest tip ca fiind legitime si în acord cu legea.[16] Ele un un caracter pro-activ, întrucât contribuie la prevenirea victimizarii minorilor si la o mai rapida arestare a faptuitorilor, precum si la alcatuirea unui probatoriu eficace în instanta. Ele au si avantajul ca nu expun în nici un fel minorii, întreaga actiune fiind derulata de adulti. Sunt totusi situatii (denumite „reactive”) când politia intervine dupa ce minorul (sau parintii acestuia) sesizeaza autoritatile în legatura cu o tentativa de grooming, moment în care victima potentiala este scoasa complet din circuitul de comunicare, locul ei fiind luat de agenti sub acoperire. În scopul contracararii, în faza de judecata, a apararilor inculpatului orientate împotriva actiunii de Entraptment, agentii respectivi îsi desfasoara actiunea în baza unor reguli de conduita stricte, prevazute expres de actele normative cu caracter procesual. Scenariul clasic este, de regula, urmatorul: un agent acoperit sub identitatea unui minor de 12-13 ani urmareste fluxul si continutul discutiilor într-o camera de conversatie, cu scopul de a identifica intentiile unor adulti de a se angaja în relatii sexuale cu minori. Odata depistat un asemenea participant la discutii, politistul initiaza contactul online, dezvoltând, într-o perioada de câteva luni, oportunitatea comiterii infractiunii, în forma organizarii unei întâlniri între cei doi.

            Ulterior, în fata instantei, anchetatorii pot sustine un rechizitoriu întemeiat pe tentativa savârsirii infractiunii de viol sau de raport sexual cu un minor, ori de rapire a unui minor. Alte fapte penale în forma tentativei pot fi (potrivit legislatiei la nivel federal sau statal din S.U.A.) utilizarea de mijloace electroncie pentru a exploata minori, ori pentru a comite o infractiune, sau determinarea unui minor de a savârsi o infractiune.[17]

            Opinia contrara sustine ca Entrapment-ul este raspunzator, în cazuri determinate, pentru aducerea unor persoane în fata justitiei penale, doar pentru ceea ce acestea gândesc, exploatându-li-se slabiciunile si vulnerabilitatile, si mizându-se pe usurinta cu care fanteziile sexuale pot fi inflamate, pâna la momentul la care persoanele respective îsi pierd orice mecanism de autocenzura si trec la act.[18]

            Se ofera exemplul cauzei Jacobson v. United States (502 U.S.540)[19], în care, timp de doi ani si jumatate, doua agentii guvernamentale au creat si promovat cinci organizatii fictive de pedofilie, prin intermediul carora au corespondat cu tinta Keith Jacobson, pentru a-l determina pe acesta sa achizitioneze pornografie infantila. În toata aceasta perioada îndelungata, Jacobson a raspuns recunoscând ca are într-adevar "un anumit interes sexual fata de minori, ca îi plac adolescentii care arata bine si care au între ei raporturi sexuale”. În final, Jacobson s-a lasat convins sa comande o publicatie pornografica ce continea imagini cu minori, prilej cu care a si fost arestat. Curtea Suprema i-a admis apararea întemeiata pe existenta Entrapment-ului, apreciind ca, desi inculpatul era predispus la savârsirea infractiunii pentru care a fost trimis în instanta, acuzarea nu a putut dovedi ca aceasta predispozitie a fost independenta în raport cu întreaga actiune organizata de politie, si ca nu a fost indusa de actiunea respectiva. Curtea a subliniat, totodata, ca desi o persoana poate avea anumite înclinatii si fantezii, nu înseamna în mod necesar ca acea persoana ar fi gata sa le si materializeze, în absenta unei influente exterioare exercitate asupra ei.

            O situatie similara este oglindita în speta United States v. Poehlman (217 F. 3d 692)[20], în care instanta, urmând precedentul Jacobson a statuat ca procurorii sunt obligati sa demonstreze: 1) ca inculpatul era predispus sa comita infractiunea înainte ca politia (actionând sub acoperire) sa fi intrat în legatura cu el; 2) ca inculpatul nu a fost determinat de politisti sa nesocoteasca legea penala.

             Avem convingerea ca disputele în jurul Entrapment-ului vor continua, atât în doctrina, cât si la nivelul practicii judecatoresti, nu doar din Statele Unite. Credem ca exemplele expuse mai sus sunt elocvente în ceea ce priveste necesitatea corelarii acestei forme de investigare cu aspectele complexe de ordin criminologic prezentate în sectiunea precedenta. Daca ar fi sa ne raportam la modelul de profil infractional elaborat de Quayle si Taylor[21], tacticile de Entrapment pot reprezenta, în situatii determinate, masa critica apta sa declanseze impulsul infractional, prin amplificarea fanteziilor sexuale si acceptarea riscurilor, ca efect al actiunilor persistente initiate de agentii acoperiti. Trebuie sa ne întrebam, în acest sens, în ce masura specularea verigilor slabe ale mecanismului psihologic de cenzurare a imaginatiei erotice - în conditiile în care anchetatorii însisi recunosc usurinta prin care linia fina de demarcatie între gânduri si actiune poate fi depasita - reprezinta un mod dezirabil si legal de a descuraja proliferarea pornografiei juvenile si abuzurile îndreptate contra minorilor.

            În afara de aceasta, anchetatorii si, în general, aparatorii legii, nu pot ignora realitatea ca jocul periculos cu fantezia altora nu îi face imuni în fata tentatiilor pe care pretind ca le combat si nu îi exclude din categoria potentialilor faptutori, cât timp se supun si ei acelorasi conditionari de natura psihologica. Mentionam doar ca în data de 7 august 2006, un politist din Texas a fost arestat pentru detinerea de pornografie infantila[22], iar în ianuarie 2005, trei ofiteri de politie scotieni au fost retinuti în legatura cu aceeasi fapta.[23] Cazul cu cea mai mare rezonanta a vizat un înalt functionar al lui Homeland Security Department din Statele Unite, care, în cadrul unor mesaje electronice transmise unei minore (în realitate, un agent acoperit), îsi exprima fantasmele erotice, neezitând sa actioneze apoi pentru materializarea lor.[24]

 

 

5.3. Reprimarea resurselor internet care genereaza abuzuri împotriva minorilor

 

5.3.1. Asa cum aratam în introducerea la acest capitol, organele de politie din Europa si S.U.A. au înregistrat în anii din urma succese notabile în efortul de combatere a diferitelor modalitati online prin care minorii sunt supusi abuzurilor.

În prezenta sectiune vom enumera si comenta câteva dintre exemplele mai relevante sub aspectul continutului infractional propriu-zis si al consecintelor penale, dar care sunt totodata apte sa ofere repere în privinta modului în care este aplicata legislatia existenta si sa sustina argumente în favoarea eventualei modificari a acestui cadru legal.

Pentru început, vom face din nou apel la un studiu extrem de valoros prin bogatia datelor pe care le contine si profunzimea analizei mecanismelor de reprimare a fenomenului pornografiei infantile online.[25] Desi spatiul nu ne îngaduie o prezentare, fie si în sinteza, a abundentei informatiilor despre fapte si faptuitori, cateva elemente merita totusi evocate. Astfel, de exemplu, ni se pare utila lista tacticilor folosite de autoritatile politienesti pentru a contracara apararile formulate de inculpati în sensul ca imaginile pornografice gasite asupra lor fusesera, de fapt, generate electronic, fara ca, în realitate, sa fi fost implicati si exploatati minori. Avem în vedere situatiile în care o asemenea aparare s-ar dovedi utila în contextul neincriminarii, de catre legislatia aplicabila, si a acestei categorii de imagini „artificiale.” Metodele de investigare folosite au inclus:

-         identificarea victimelor pe baza aparitiei acestora si în alte serii de productii pornografice;

-         stabilirea de corelatii cu alte imagini generate de computer;

-         determinarea, cu ajutorul specialistilor IT, a faptului ca imaginile în cauza nu au fost create artificial;

-         formularea acuzarii pe baza unui material probator constând în imagini video, întrucât, în cazul acestora, se poate demonstra mai usor faptul ca nu au fost generate electronic si ca realmente înfatiseaza copii supusi exploatarii sexuale;

-         valorificarea bazelor de date ale politiei pentru a determina daca este vorba despre minori implicati, în trecut, în astfel de activitati.[26]

Concluziile studiului sunt, la rândul lor, remarcabile prin varietatea datelor care nu fac decât sa exprime complexitatea acestui fenomen si dificultatea fixarii lui în tipare penale si criminologice prestabilite. Ceea ce atrage atentia în primul rând este diversitatea provenientei sociale a faptuitorilor, sub aspectul vârstei acestora, al back-ground-ului profesional, al preexistentei cazierului judiciar si al motivatiilor. Se remarca apoi o predispozitie relativ scazuta pentru utilizarea de tehnici informatice sofisticate în efortul de stocare a imaginilor ilegale. În acelasi timp, datele indica o conexiune semnificativa între unii posesori de pornografie infantila si abuzuri sexuale pe care le-au comis în trecut împotriva unor copii.[27] În pofida anvergurii studiului, autorii acestuia nu omit sa precizeze ca rezultatele cercetarii întreprinse de ei au o serie de limite obiective si un anumit grad de relativitate, elemente ce trebuie avute în vedere de catre autoritatile de impunere a legii. Ei atrag atentia si asupra riscului de a considera datele studiului ca fiind reprezentative pentru o arie mai larga de infractori si infractiuni din acest domeniu, subliniind astfel nevoia de a trata cu rezerve tendinta formularii de generalizari. În sfârsit, cei trei cercetatori recunosc faptul ca, în ciuda datelor colectate, nu pot explica relatia dintre detinerea de pornografie infantila si victimizarea sexuala a minorilor, respectiv daca fapta de a detine imagini ilegale stimuleaza o astfel de victimizare.[28]

            5.3.2. Actualmente, aria cea mai larga de combatere politieneasca se extinde asupra abuzurilor savîrsite prin intermediul camerelor de conversatie online. Contributia logistica angajata în acest efort este tot mai impresionanta, nu doar în ceea ce priveste nivelul resurselor materiale, dar si în legatura cu componenta echipelor care combat fenomenul de cybercrime. În Elvetia, spre exemplu, în anul 2003, s-a constituit Centrul de Coordonare împotriva Criminalitatii Informatice (Kobik), o subunitate a politiei din Berna, alcatuita din juristi, jurnalisti, politisti si specialisti IT.[29] Functia principala a acestui centru este aceea de monitorizare a Internetului, mai exact, supravegherea forurilor si paginilor Web situate pe teritoriul elvetian, pentru a putea delimita situatii suspecte care, ulterior, sa poata face obiectul unor cercetari penale propriu-zise.

Centrul realizeaza totodata statistici si analize asupra fenomenului infractionalitatii electronice în Elvetia, coopereaza cu institutii similare din alte state si primeste din partea publicului sesizari referitoare la continuturi suspecte existente în Internet. Faptul ca aceste sesizari sunt anonime (persoanele fiind doar rugate sa comunice adresa URL unde se gaseste continutul potential ilegal, nefiind constrânse sa ofere date despre sine ori despre felul în care au ajuns sa aiba cunostinta despre cele sesizate) stimuleaza utilizatorii sa coopereze si sa vina masiv în înâmpinarea autoritatilor, astfel încât Kobik receptioneaza zilnic în jur de 700 de astfel de informatii.

Atunci când sunt monitorizate camerele de conversatie din teritoriul virtual, angajatii centrului nu au voie sa actioneze în calitate de „agenti provocatori”, în sensul ca le este interzis sa ofere pornografie infantila ori sa comite fapte infractionale, pentru a determina eventualii suspecti sa treaca la act. În schimb, pot sa primeasca oferte de materiale ilegale, ceea ce poate crea deschiderea spre o actiune de cercetare penala. Totusi, în astfel de împrejurari, potentialul infractor constata ca oferta pe care a transmis-o nu primeste o replica, ceea ce adesea îl face sa devina suspicios si sa se retraga. De altfel, cunoscând aceasta practica ce tine de etica cercetarii politienesti, infractorii s-au obisnuit sa solicite expres materiale ilegale din partea celor cu care intra în contact, tocmai pentru a putea opera distinctia dintre alti infractori si agentii sub acoperire. Aceasta, cel putin în Elvetia. În schimb, politistii din Statele Unite sunt introdusi efectiv în circuitul online al vânzarii-cumpararii de pornografie infantila, precum si în camerele de conversatie, actionând ca veritabili utilizatori care îsi propun sa încalce legea.

Monitorizarea politieneasca prezinta avantajul ca se intersecteaza cu sistemul de efectuare a platilor electronice, în cadrul caruia infractorii online achita contravaloarea materialelor ilegale solicitate. Pentru acest motiv, demersul de combatere a infractionalitatii informatice cuprinde tot mai frecvent ajutorul din partea companiilor internationale specializate în plati electronice.

5.3.3. Experienta rezultata din aceste actiuni tot mai extinse scoate la iveala o multitudine de modalitati de savârsire a infractiunilor cibernetice. Creatorii de continuturi situate dincolo de lege sunt, nu în ultimul rând, comercianti si, în aceste conditii, se confrunta cu o concurenta deloc neglijabila. De aici, nevoia de a construi mecanisme menite sa „captureze” clientela, inclusiv prin recursul la mijloace înselatoare. La începutul acestui an, politia din Cehia, în cooperare cu autoritatile germane, a pus capat activitatii infractionale desfasurata prin intermediul unei pagini Web, în care erau oferite imagini pornografice cu minore având vârste între 10-16 ani.[30] Actionând sub paravanul unei firme de modeling, cei trei infractori organizau casting-uri în scopul unei pretinse colaborari cu reviste de moda si de reclame publicitare. Victimele erau fotografiate initial în ipostaze obisnuite, dar ulterior au fost realizate si imagini pornografice. Site-ul operat de autorii fotografiilor prezenta la subdiviziunea de preview imagini neproblematice, vag erotizate, pentru ca în acest fel sa stimuleze interesul utilitzatorilor. Nici un element al paginii respective nu facea vreo aluzie la continutul altor imagini accesibile în schimbul platii abonamentului, astfel încât cei ce accesau adresa Web nu avea motive de suspiciune. Ulterior abonarii, utilitzatorii dobândeau acces la imagini explicit sexuale, ceea ce putea avea darul sa-i determine sa nu renunte la abonament, speculându-se astfel reflexul consumatorului care primeste mai mult decât se astepta.

Un caz asemanator s-a consumat în Ucraina, în anul 2004.[31] A fost vorba tot despre o activitate de modeling care a depasit limitele îngaduite de lege. Studioul de modeling LS care opera în Kiev, Harkov si Simferopol îsi crease mai multe pagini Web în care, initial, erau reproduse minore din grupa de vârsta 8 - 16 ani, în imagini aflate la granita dintre erotica infantila si erotografia avansata.[32] Pe parcurs, continutul a evoluat, chiar daca într-un mod relativ prudent si discret, catre reproducerea unui comportament sexual explicit al victimelor. Cazul a fost unul de amploare, daca avem în vedere faptul ca peste 1.500 de minore au fost implicate în activitatea studioului, si ca venitul lunar net obtinut din vânzarea de abonamente depasea constant 200.000 USD. Aparent, familiile minorelor nu cunosteau nimic despre tendinta caderii activitatii respective în afara cadrului legal, platindu-li-se pentru sedintele foto sume cuprinse între 10-50 USD. Semnificativ a fost faptul ca realizarea fotografiilor era data în sarcina unor femei, în scopul desensibilizarii si linistirii modelelor, element esential pentru a se crea aparenta de normalitate în constiinta victimelor si a se evita sesizarea autoritatilor.[33] Pâna în acest moment, datele existente în Internet nu indica o finalizare a cercetarilor si cu atât mai putin o solutie a instantei penale. Sursele mentionate în notele de subsol sugereaza existenta anumitor dificultati în derularea urmaririi penale, determinate de faptul ca doar 12 familii ale victimelor s-au decis sa coopereze cu autoritatile, în calitate de martori. În plus, nu reiese ce masuri legale sanctionatorii sau de ocrotire -  au fost adoptate cu privire la minore, existând, se pare, indicii ca multe din modelele care, între timp, au împlinit 18 ani, continua sa fie active în Internet, fie în resurse de modeling si/sau pe site-uri de pornografie adulta.

5.3.4. În general, reprimarea zonelor online care faciliteaza abuzul minorilor tinde sa se focalizeze exclusiv (sau, în orice caz, în cea mai mare masura) asupra faptuitorilor, neglijându-se latura de-victimizarii, a ocrotirii si reorientarii minorilor abuzati catre un mod de viata normal, ca si prevenirea alunecarii acestora, mai târziu, pe panta pornografiei adulte. Consideram ca acest neajuns se datoreaza ineficientei cadrului legal de protectie a copilului, inclusiv datorita absentei unor conexiuni legislative dintre represiunea penala centrata pe infractorii online/offline si ocrotirea victimelor.

În orice caz, ceea ce trebuie avut în vedere în trasarea coordonatelor unor viitoare reglementari penale conjugate cu cele de protectie a copilului este faptul ca un minor ce a facut o data obiectul unor abuzuri într-una din modalitatile prezentate mai sus nu mai trebuie sa fie victimizat si a doua oara, fie prin aplicarea unor sanctiuni penale împotriva lui, fie ca efect al dezinteresul societatii fata de reinsertia lui sociala, ceea ce amplifica riscul ca el sa accepte conditia de victima a abuzurilor sexuale si sa se dedice, în continuare, pornografiei pentru adulti sau chiar si a celei infantile.

Preîntâmpinarea re-victimizarii trebuie sa atinga si zona procesual-penala a legislatiei, deoarece anchetarea, interogarea ca martor si confruntarea minorilor cu aparatorii inculpatilor este, la rândul ei, generatoare de traume.[34] Pentru aceasta ratiune, cadrul normativ în materie trebuie reconsiderat.

            În directa legatura cu aceasta problema a pericolului re-victimizarii, corelata cu o actiune de auto-victimizare, evocam cazul urmator. În anul 2004, procurorii din orasul Pittsburgh/S.U.A. au pus sub acuzare o minora în vârsta de 15 ani, pentru detinere si raspândire de pornografie infantila. În speta, minora postase pe Internet fotografii în care aparea în ipostaze sexual explicite, si pe care le realizase ea însasi, fara implicarea altor persoane. În plus, s-a adaugat si învinuirea de abuz savârsit asupra unui minor, în speta, asupra propriei sale persoane. Din pacate, pâna la aceasta data, în afara unor comentarii pe diferite blog-uri, nu exista o informare juridica obiectiva asupra cauzei si, dupa toate aparentele, nici nu s-a ajuns la o solutionare în fata instantei. Opiniile în jurul spetei sunt împartite, iar cei care sustin neincriminarea într-o asemenea situatie (si chiar dezincriminarea în sine a faptei) accentueaza tocmai nevoia de a feri minorul, indiferent de gradul sau de discernamânt, de o noua victimizare.

În absenta unor date de fapt mai amanuntite si a elementelor juridice incidente în cauza, nu suntem în masura sa formulam un punct de vedere argumentat. Retinem totusi un comentariu potrivit caruia, speta ar putea fi raportata la precedentele Stanley v. Georgia (394 U.S. 557) din 1969 si Osborne v. Ohio (495 U.S. 103) din 1990.[35] În primul caz, Curtea Suprema din S.U.A. decisese ca toate legile statale care interziceau, sub sanctiune penala, detinerea, în interes privat, a unor materiale obscene erau anti-constitutionale, deoarece încalcau dreptul la intimitate derivat din Amendamentele 1 si 14 la Constitutie.[36] În cel de-al doilea caz, instanta suprema americana, recurgând la o abordare dintr-o perspectiva diferita, a statuat ca o lege care are ca scop combaterea pornografiei infantile este constitutionala, pentru ca se concentreaza pe interesul copilului si prevenirea exploatarii acestuia, chiar daca, în acest fel, este afectat dreptul la viata intima si la libera exprimare al persoanei care detine imaginile respective.[37]

În alti termeni, sub imperiul lui Stanley, adolescenta de 15 ani ar fi avut dreptul sa detina fotografiile ce o înfatisau într-un cadru sexual explicit (nu sa le si distrbuie însa pe Internet), în vreme ce, în temeiul lui Osborne, faptul ca imaginile au fost produse de ea însasi, fara nici o influenta exterioara, ar elimina si ele raspunderea penala, deoarece nu s-ar putea vorbi despre o „exploatare a minorului” în sensul strict al legii si al practicii judecatoresti. Pâna la urma, problema se reduce, în opinia noastra, la determinarea corecta a raportului de forte, în plan juridic, dintre dreptul de a dispune de propria persoana si modul în care se poate exercita acest drept de catre un minor. În privinta raspândirii imaginilor sexual explicite, s-ar putea distinge între situatia în care transmiterea se realizeaza, indiferent de mijloacele electronice utilizate, între doi minori (subliniem, nu între minor si un adult, caci în aceasta ipoteza ne-am gasi în prezenta unei forme de exploatare a minorului, eventual grooming), si împrejurarea în care diseminarea se produce în camere de conversatii sau prin orice alt mod de postare în Internet, astfel încât imaginile pot fi accesate de un numar nelimitat de utilizatori. Prima situatie reprezinta un fenomen care a luat deja o relativa amploare, fiind o practica tot mai curenta printre adolescenti. Actualmente însa, cel putin în S.U.A. si Canada, legislatia pare sa nu aiba un raspuns adecvat la aceste tendinte de conduita în spatiul virtual.[38] În schimb, în cea de-a doua situatie, incontestabil legea penala este încalcata.

            5.3.5. Dincolo de succesele remarcabile obtinute de autoritatile de impunere a legii, având ca efect închiderea a numeroase resurse online si pedepsirea faptuitorilor reuniti adesea în veritabile comunitati transnationale de pedofili, numarând sute de mii de membri, se cuvine sa evocam si erorile comise în actiunile de acest tip.

Tema combaterii pornografiei infantile traficata în Internet si a celorlalte modalitati de abuz sexual asupra minorilor în spatiul virtual, dezbatuta si amplificata continuu în diverse zone ale spectrului politic, social si legislativ, exercita o presiune considerabila asupra politiei, stimulând-o sa-si accelereze investigatiile si sa-si multiplice rezultatele pozitive. Nu de putine ori, aceasta viteza imprimata artificial, chiar daca duce la reprimarea resurselor Internet periculoase si ilegale, determina însa o abordare grabita, neprofesionista si prejudiciabila în raport cu pretinsi faptuitori, în realitate, utilizatori nevinovati. În anii 2002-2006, mai multe operatiuni de acest tip s-au întemeiat, în mod hazardat, fara a se fi întreprins si alte verificari, doar pe bazele de date electronice care atestau faptul ca o serie de utilizatori efectuasera plati prin Internet, pentru a obtine continturi de pedofilie.

Deoarece necesitatea obtinerii impactului mediatic prin anuntarea grabnica a reusitei operatiunii a avut prioritate, numerosi utilizatori s-au trezit anchetati si, totodata, mediatizati ca pedofili, cu efecte nimicitoare asupra pozitiei lor sociale, familiale si profesionale. Dupa un timp, în multe astfel de cazuri, pretinsii vinovati au fost scosi de sub urmarire penala, întrucât cercetarile ulterioare au dovedit faptul ca acestia fusesera, de fapt, victimele unor pedofili veritabili care le fraudasera cartile de credit, folosindu-le datele personale în comercializarea de materiale electronice ilegale.

În alte cazuri, învinuitii nu au stiut, într-o prima etapa, cum sa se apere în fata constatarilor expertilor IT ai politiei, fiind în cele din urma scosi din cauza datorita aprofundarii cercetarilor la solicitarea avocatilor lor. De altfel, un avocat irlandez care a examinat asemenea dosare penale afirma ca, în viteza cercetarilor, politia nu este dispusa sa ia în seama si alti factori, cum ar fi faptul ca terte persoane au avut acces la computer, fie în mod direct, fie de la distanta, prin plasarea de elemente informatice maligne (virusi, troieni etc.), apte sa determine operatiuni deupload si download de pornografie infantila, fara cunostinta detinatorului computerului.[39]

În ultima perioada, cercetari serioase efectuate de politie în dosare de acest tip contribuie la extinderea experientei practice în ceea ce priveste existenta unor circumstante care determina înlaturarea acuzatiilor initiale. Astfel, de exemplu, în cadrul unor contra-expertize, specialistii IT au conchis ca atacarea computerului cu troieni poate sa conduca la descarcarea de pornografie infantila pe hard-disk, fara ca cel ce opereaza, în mod obisnuit, calculatorul sa sesizeze aceste operatiuni.[40]Este vorba, mai ales de programele maligne de tip BackDoor-sub7, derivate din virusii Multidropper, care, odata plasate pe computer, de catre terti, le faciliteaza acestora din urma accesul la datele personale ale proprietarului calculatorului, datele sale de trafic în Internet, posibilitatea modificarii fisierelor existente si crearea altora noi, stocarea de materiale ilegale si utilizarea computerului pentru a declansa atacuri împotriva altor utilizatori.[41]

            5.3.6. Un ultim aspect pe care dorim sa-l înfatisam în aceasta sectiune se refera la crearea unor modalitati de descurajare a utilizatorilor de servicii Internet în a accesa resurse de pornografie juvenila. Aceste mijloace ar putea deveni alternative la instrumentele clasice de reprimare a resurselor virtuale ilegale, cu un efect inhibitor mai puternic, evitând, totodata, impulsul de a criminaliza utilizatorii cu orice pret.

            Initiativa s-a conturat în cadrul operatiunii Pin organizata de politia din Marea Britanie, în anul 2003, si viza constituirea unei pagini Web cu un text introductiv ce sugera ca ar contine pornografie infantila. Cei ce vor decide sa acceseze pagina, vor fi ghidati în adâncimea acesteia, prin diferite subdiviziuni, fiind însa avertizati în mod continuu prin mesaje postate pe parcurs sa întrerupa legatura online. Daca vor persista în a naviga spre alte subdiviziuni, vor fi transferati automat catre un site al politiei, în care va aparea mentiunea ca demersul lor reprezinta o infractiune si ca au fost preluate datele lor electronice de identificare.[42] În felul acesta, se va putea crea o baza de date de natura sa indice perseverenta unor utilizatori în reproducerea comportamentului infractional si sa contribuie la adunarea de material probatoriu pentru o ulterioara urmarire penala. Modalitatea instituita de politia britanica nu are doar darul de a actiona ca un element de descurajare, ci si ca un mijloc care îi va împiedica pe faptuitori sa se apere afirmând ca au ajuns accidental la resursele respective. În orice caz, nu putem sa nu sesizam în acest tip de demers si elementele controversate ale Entrapment-ului, cât timp politia are intentia manifesta de a stimula imaginatia sexuala a utilizatorilor si de a-i atrage catre astfel de locuri unde se gasesc materiale ilicite.

- Sfârsitul partii a doua -